O pereche de cercei care seduc prin simplitatea și frumusețea lor este reprezentată de cerceii lungi Silver din colecția Muguet a brandului Lalique. Deși lungi și provocatori, acești cercei au designul potrivit pentru a rămâne simpli, puri și delicați ca o lăcrămioară.
Femeia rafinată care preferă argintul va fi în extaz să primească și să poarte acești cercei lungi. Sculptați manual în cristal Lalique, cerceii din colecția Muguet oferă detalii atent realizate, la fel ca și o unire aproape imperceptibilă între cristal și argint. Discreți și eleganți, acești cercei sunt universali, potrivindu-se la o gamă extrem de largă de vestimentații.
Lungime cercei: 4,5 cm
Materiale: argint 925, cristal Lalique
Colecția Muguet
Colecția Muguet este, poate, cea mai sensibilă dintre toate colecțiile Lalique. Înglobând, așa cum sugerează și cuvântul francez care îi formează numele, accesorii cu design de lăcrămioare, această colecție este cât se poate de rafinată.
Constituite din două elemente, bijuteriile acestei colecții aduc purtătoarelor lor stil, eleganță și simplitate. Bijuteriile din această colecție sunt ori din argint, ori din metal placat cu aur, însă întotdeauna însoțite de cristal Lalique inspirat din forma și rafinamentul lăcrămioarelor.
Diversitatea accesoriilor acestei colecții este uluitoare, având întotdeauna ceva în plus, oferind câte ceva pentru personalitatea fiecărei femei în parte.
Brandul Lalique
Fondat cu peste un secol în urmă, în 1888, brandul Lalique a dăinuit drept simbolul suprem al luxului francez. Astăzi, viziunea mărcii este de a prelungi geniul creativ al fondatorului René Lalique prin lansarea unor sticle de parfum superbe din cristal, reînviind modele de bijuterii incitante și emoționante, depășind limitele fabricii prin crearea de obiecte decorative cu contraste de satin, realizând proiecte de arhitectură majore, creând o lume unică Lalique dedicată casei, lucrând cu artiști renumiți pentru a produce ediții limitate în cristal și pentru a recrea moștenirea culturală a acesteia. Lalique continuă să prospere ca un brand și de stil de viață cu adevărat atemporal.
René Lalique și toți urmașii săi care și-au dedicat viața continuării acestui brand au adus lumii din generația noastră, dar și din generațiile trecute, colecții întregi de bijuterii și accesorii pentru casă inspirate din natură. Cu note romantice, somptuoase, rafinate și absolut superbe, acest brand ne înfrumusețează locuința și ținutele în toate modurile posibile. Ne oferă decorațiuni de interior, bijuterii, elemente aromatice și multe alte produse care așteaptă să fie descoperite, fiecare produs în parte fiind inspirat din flora și fauna care ne înconjoară. O astfel de legătură cu natura este de neegalat.